Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Buzznews
Anul şi data apariţiei: 11.05.2011
Tematica: mutarea romilor de pe Coastei-Cluj
Categoria articolului: editoriale
Pagina (dacă este cazul): 2
Autorul articolului: Raul Chis
Titlul articolului: Mitropolie în Ţigănie
Numărul fotografiilor: 0
Acces online: https://www.buzznews.ro/2011/05/11/mitropolie-in-tiganie/


Romii exilaţi de Crăciun de pe str. Coastei, din casele lor decente, în noroiul şi duhoarea de la Groapa de Gunoi a oraşului, au aflat cu stupoare că surghiunul lor foloseşte cuiva: Bisericii. Mitropolia proaspătului înscăunat Andreicuţ a primit terenul pentru ctitorirea unui complex teologic.


Raul Chiş

Pentru romi, locul are istorie. Acolo li s-au născut copiii, acolo şi-au trăit dramele şi bucuriile. Mulţi au avut contract cu primăria pentru locuinţele sociale în care trăiau, n-au fost doar nişte rezidenţi fără acte. Pentru Andreicuţ, terenul e doar încă un loc în care se va turna. Beton.

În şedinţa consiliului local de marţi, romii au implorat mila divină, încercând imposibilul: să blocheze atribuirea terenului către Mitropolie – reprezentată la întrunire chiar de Andreicuţ – şi să pună capăt coşmarului de a trăi ca subspecii, la periferia umanităţii şi civilizaţiei.

Dar Dumnezeu absentează din locurile în care popii fac business: consilierii locali, indiferent de confesiune, au votat de-a valma, în unanimitate şi fără să clipească, darea în folosinţă gratuită a terenului de 5.000 de metri pentru complexul visat de mitropolit.

Dacă ar fi votat doar ortodocşii, aş fi înţeles: ca şi în alte rânduri, popii aveau să devină agenţii lor electorali (politicienii au mereu nevoie de un cal troian pentru a intra în sufletele oamenilor la alegeri), lucrurile ar fi avut sens.

Unanimitatea la vot indică, însă, ori ignoranţă, ori o lipsă de sensibilitate faţă de problemele unor oameni care au fost aruncaţi împreună cu copiii lor la groapa de gunoi a oraşului, o pierdere temporară sau poate definitivă a umanismului: “Pleacă ţigănia, vine Mitropolia”. În acest fel ne tratăm semenii la Cluj? A fi tuciuriu la suflet, iată o problemă fără rezolvare! Câţi dintre aleşii locali şi-ar lua familiile în pijamale să doarmă o noapte la Pata Rât? Eu cred că niciunul. Şi atunci? De ce nu îşi pun întrebări? De ce nu se abţin de la vot măcar? De ce?

Comunitatea ar fi putut să contruiască pe strada Coastei case sociale pentru romi. Să avanseze soluţia integrarii lor, nu a excluderii. Iar dacă terenul trebuia dat cu orice preţ Mitropoliei, putea fi căutată în paralel o soluţie rezonabilă şi pentru romi. Andrei Andreicuţ ar fi trebuit să iniţieze acest lucru, să nu fi acceptat terenul de pe Coastei câtă vreme ochii celor alungaţi de acolo sunt încă înlăcrimaţi. Altfel, cum mai putem înţelege misiunea socială a bisericii?

În şedinţa de ieri, Mitropolitul, care a fost adoptat suspect de repede de politicienii de la Cluj şi de prietenii lor într-un oraş care părea ceva mai conservator şi mai ataşat de valorile promovate de regretatul mitropolit Bartolomeu, a reacţionat prost. În faţa dramei romilor, şi-a înghiţit cuvintele. Nu le-a oferit nici mângâiere, nici consolare. E dramă în ţigănie? Nu ştie, n-a văzut, n-a auzit, nu e de prin părţile locului. O fi având domnia sa vocaţie de ctitor, de turnător de beton, însă nu le-a dovedit romilor veniţi la şedinţă că are vocaţie de om.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.